Fotbal Intern· 2 min citire

Cele 5 recorduri mondiale bătute de Mircea Lucescu după ce a preluat naționala României la 79 de ani! Anunțul IFFHS

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 29 dec. 2024, 18:50

Mircea Lucescu (79 de ani) a bătut 5 recorduri după ce fost unul dintre oamenii anului 2024 în fotbalul românesc. „Il Luce” s-a întors după 38 de ani pe banca echipei naționale și a făcut-o cu mare stil.

5 recorduri pe care le-a bătut Mircea Lucescu după ce a preluat naționala României

Naționala României a avut un 2024 de vis chiar și după încheierea mandatului lui Edi Iordănescu, care i-a dus pe „tricolori” până în optimile lui Euro 2024.

Locul lui Edi a fost luat de nimeni altul decât Mircea Lucescu, care a reușit performanța de a câștiga cu maximum de puncte grupa din UEFA Nations League.

Conform Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului, odată cu preluarea naționalei, Lucescu a stabilit nu mai puțin de 5 recorduri.

IFFHS l-a numit pe tehnicianul rom român drept principalul protagonist al anului 2024, în rândul antrenorilor, alături de Carlo Ancelotti, de la Real Madrid.

„Mircea Lucescu și Carlo Ancelotti au fost principalii protagoniști ai anului în acest sens (n.r. recorduri) : românul a bătut din belșug recorduri de vârstă la echipa națională”, a notat IFFHS.

Recordurile bifate de Mircea Lucescu, la 79 de ani, după ce a preluat echipa națională a României potrivit IFFHS:

  • Revenirea după cea mai lungă perioadă la națională (38 de ani);

  • Cea mai lungă carieră la o națională (jucător & antrenor);

  • Cea mai lungă carieră la toate naționalele (jucător & antrenor);

  • Cea mai lungă carieră ca antrenor la o singură națională;

  • Cea mai lungă carieră ca antrenor la națională.

  • 80 de ani va împlini Mircea Lucescu pe 29 iulie 2025

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News