Fotbal Intern· 2 min citire

CFR Cluj și-a asigurat serviciile unui atacant: „Un nou Otele, dar cam de 5 ori mai bun”

Philip Otele

Philip Otele

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 31 ian. 2024, 19:40

Echipa CFR Cluj se află pe locul 2 în campionat după 23 de etape, la 11 puncte de liderul FCSB, dar nu și-a luat gândul de la titlu.

CFR Cluj aduce un atacant de 5 ori mai bun decât Philip Otele

Tocmai din acest motiv, patronul Ioan Varga continuă să aducă jucători, mai ales în contextul în care curg ofertele pentru Philip Otele.

„Am mai semnat doi jucători, un atacant și un fundaș. I-am semnat deja din vară. Dacă vând un atacant, și s-ar putea să se întâmple asta, voi accepta să accesez clauza atacantului, să-l iau din această iarnă.

Știam că Otele va pleca sigur, ori acum, ori în vară. Doar era diferență de ce cer eu și ce oferă alții.

Dacă se concretizează să cădem pe o cifră care să mă mulțumească și pe mine, și clubul, atunci îi dau drumul. Îl doresc trei cluburi de afară, două din Franța și unul din Turcia”, a recunoscut omul de afaceri, conform PlaySport.

Varga a refuzat să spună care este atacantul care va ajunge la CFR Cluj. „Erau 5 cluburi care îl voiau pe atacantul pe care l-am semnat noi. Noi am fost mai rapizi. După ce a semnat cu noi, au venit niște oferte de 5 ori mari.

Atacantul este un jucător la care noi ne uitam de un an de zile. A dat 16-17 goluri anul acesta. Are 23 de ani. Un nou Otele, dar cam de 5 ori mai bun”, a mai precizat el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News