Echipa Universitatea Craiova a încheiat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 0-0, cu gruparea CFR Cluj, în etapa a opta din play-off-ul Superligii.
S-a tras un singur șut pe poartă tot meciul
La Cluj, într-o primă repriză în care cele două formații s-au anulat reciproc, primele ocazii importantă s-au consumat în final.
Mai întâi Bancu a șutat peste poartă, din poziție bună, în minutul 44, iar de cealaltă parte, la un corner, Synian a reluat peste poartă, cu capul, în primul minut suplimentar.
Partea secundă a început cu bara gazdelor, la șutul lui Tidiane Keita, din minutul 49, și a continuat cu faza la care clujenii au cerut penalti, în minutul 54.
Adrian Rus a comis henț în propriul careu, dar, după analiza VAR, s-a dictat ofsaid în construcția fazei și meciul a fost reluat.
Echipa lui Pancu a controlat desășurarea partidei, dar fără să fie cu adevărat periculoasă și CFR Cluj – Universitatea Craiova s-a terminat 0-0, după o întâlnire cu un singur șut pe poartă.
Oltenii sunt lideri, cu 46 de puncte, urmați de Universitatea Cluj, 42 de puncte și CFR, cu 41 de puncte. În condițiile în care i-au mai rămas două etape de jucat, formația lui Pancu nu mai are șanse reale la titlu.