Conducătorul de la Farul Constanța, Ciprian Marica, a comentat situația sportivă de la Dinamo București. De asemenea, fostul atacant a dezvăluit că doi fotbaliști de top din lotul “câinilor” sunt ofertați, dar din străinătate, într-o perioadă în care Gigi Becali îl dorește pe Dennis Politic.
În ultimele zile s-a discutat despre posibila plecare a lui Denis Alibec la Universitatea Craiova. Gigi Becali îi dorește pe Dennis Politic, de la Dinamo, și pe Alex Mitriță, de la Universitatea Craiova, în timp ce Alex Musi ar putea pleca de la FCSB, la Dinamo.
Ciprian Marica a dezvăluit că Dennis Politic și Cătălin Cîrjan, jucătorii ofensivi de la Dinamo, sunt ofertați din străinătate.
"Politic și Cîrjan au oferte și din afară, din câte știu. Preferi să-I dai la o echipă din străinătate decât să-I dai la marea rivală. Și din punct de vedere al ambiției și al orgoliilor, cu toate că oferta lui Becali nu e de neluat în calcul", a declarat Ciprian Marica.
Dinamo s-a calificat în premieră în play-off după promovarea în Superliga, iar în acest moment este penultima.
"Dinamo și-a îndeplinit obiectivul, ar trebui să fie mulțumită, dar ca orice echipă își dorește mai mult. Are aspirații mai mari, dar să fim serioși. Ce fac Kopic și Florentin Petre acolo e demn de apreciat. Sper să iasă din insolvență și sunt sigur că vor obține performanțe.
Cred că Dinamo va reuși performanțe mai mari, dar cu condiția să-I păstreze pe Kopic antrenor. A demonstrat că tot ce a reușit e meritul antrenorului", a adăugat conducătorul de la Farul Constanța, Ciprian Marica.