Ciprian Tătărușanu (38 de ani) și-a anunțat retragerea din fotbal, după o carieră impresionantă în străinătate.
FCSB a decis să-l omagieze pe fostul portar al roș-albaștrilor. „Tătă” a fost invitat să dea lovitura de start în partida dintre FCSB și Petrolul Ploiești, sâmbătă, de la ora 21.30, în Ghencea.
Dublu campion cu FCSB
Ex-goalkeeper-ul naționalei a cucerit numeroase trofee, printre care de două ori campionatul în România cu FCSB (2013, 2014) și o dată titlul în Serie A cu AC Milan (2022).
FCSB a precizat că Ciprian Tătărușanu va da lovitura de start la partida cu Petrolul.
„Proaspăt retras din fotbal, Ciprian Tătărușanu ne va fi alături la meciul cu Petrolul Ploiești, de sâmbătă seară. Tataris va profita din plin de ocazia de a-i saluta încă o dată pe suporterii roș-albaștri și va da lovitura de start.
Eroul din poarta echipei noastre în multe meciuri de povestit nepoților vă așteaptă, la fel ca băieții noștri, în număr cât mai mare, pe Stadionul Steaua”, au scris cei de la FCSB în postarea de pe Facebook.