Antrenorul Claudiu Niculescu (48 de ani) s-a despărțit de FC Voluntari. Fostul atacant a fost instalat pe banca ilfovenilor în iunie 2024.
Retrogradată în sezonul precedent din SuperLigă, FC Voluntari își propune revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc. Cu Niculescu la cârmă, după 13 meciuri, formația din Ilfov a ajuns pe locul 6 în Liga 2, poziție care asigură prezența în play-off.
”Mulțumim, Claudiu Niculescu. Clubul nostru și antrenorul Claudiu Niculescu au decis, de comun acord, să încheie colaborarea. Vrem să îi mulțumim pentru dedicare și contribuția sa la echipă.
În perioada următoare, vom anunța un nou antrenor, iar obiectivele noastre rămân clare: calificarea în play-off și promovarea în Liga 1. Apreciem sprijinul vostru continuu!”, au notat cei de la FC Voluntari pe pagina oficială de Facebook a clubului.