CNCD îl pune la punct pe Eduard Novak: „Demersul nu este legitim! Creează o formă de discriminare”

Eduard Novak
Ministerul Sportului a anunțat că din sezonul 2022/2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competițiile naționale în sporturile de echipă. CNCD susține că demersul nu este legitim.
„Demersul nu este legitim! Creează o formă de discriminare”, afirmă Csaba Asztalos
Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a anunțat că măsura anunțată de ministrul Sportului, Eduard Novak, poate fi introdusă în cazul jucătorilor non-comunitari, nu și pentru sportivii care provin din țări din Uniunea Europeană.
„În ce privește jucătorii din Uniunea Europeană, față de ei nu se poate aplica o astfel de decizie. Cetățenilor Uniunii Europene li se asigură accesul la liberă circulație și la muncă precum li se asigură și celor din țara respectivă.
Dacă vorbim de țări din state terțe, din afara Uniunii Europene, acolo se pot introduce anumite măsuri.
Nu pot introduce astfel de măsuri. Se justifică să se introducă măsuri prin care să fie sprijiniți sportivii români. Sunt state care fac asta la handbal, Federațiile acordă sume de bani acelor cluburi care includ în echipă sportivi autohtoni, ca o subvenție.
Scopul este legitim, dar metoda prin care s-a ales să fie atins nu e una adecvată. Creează o formă de discriminare.
Orice persoană interesată sau Organizație Non-Guvernamentală poate ataca un astfel de ordin, cum domnul ministru are posibilitatea de a o revoca și a căuta alte metode pentru sprijinul sportivilor.
Din punctul meu de vedere, e discriminare. Repet, nu că nu ar fi un demers legitim”, a transmis Csaba Asztalos, la Liga Digisport.
Eduard Novak a luat decizia după ce s-a sfătuit cu federațiile sportive naționale
Ministerul Sportului a anunțat, joi, printr-un mesaj publicat pe un site de socializare, că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competițiile naționale în sporturile de echipă.
„Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabilește obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanți la competițiile sportive naționale oficiale, în sporturile de echipă.
Obiectivul acestei măsuri constă în susținerea sportului de înaltă performanță și a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federațiile sportive naționale, prin statutele și regulamentele proprii, începând cu sezonul competițional următor, 2022-2023”, se menționează pe pagina oficială de Facebook a ministerului.
„După ce m-am sfătuit cu toate federațiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanță români la nivel de seniori și juniori la toate competițiile sportive naționale oficiale.
(...) Este o decizie care va ajuta cu siguranță echipele naționale ale României la sporturile de echipă. Mulțumesc tuturor federațiilor pentru susținerea acestei decizii și succes în implementarea ei”, a declarat Eduard Novak.
„Care e discriminarea că sunt români pe teren?”, se întreabă Gigi Becali
Patronul FCSB, Gigi Becali, aprobă măsura luată de ministrul Sportului, Eduard Novak. „Să ne înțelegem ce înseamnă discriminare. Discriminare era dacă erau 60% români și 40% străini. Care e discriminarea că sunt români pe teren? E discriminare față de oameni.
Noi vorbim acum de sport, care are o specificitate, care e condusă de Federație. Federațiile pot implementa anumite tehnici naționale, reguli naționale care să încurajeze sportul național.
Normele europene așa sunt, 60% români, 40% străini. A încercat Blatter. Nu poți să impui tu. Federațiile naționale fac ele politica, Federațiile fac politica cluburilor. Spune în statutul FIFA”, a declarat Gigi Becali.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























