Echipa națională a României a remizat, vineri seară, în deplasare, scor 0-0, cu selecționata din Kosovo, în Grupa I de calificare la Campionatul European din 2024.
După meci, Florinel Coman a oferit mai multe declarații.
”Sincer, este un bun un punct. Din păcate, am jucat pe un teren groaznic. Mergem acum în Elveția să jucăm fotbal și vom vedea ce iese.
Am luat decizia proastă, am șutat cu șiretul, trebuia să-i dau un rist interior, colțul lung, și nu cred că portarul avea șanse.
A fost un meci de luptă, în care trebuia să jucăm pentru echipă. Terenul a fost un dezavantaj, ținând cont de jucătorii pe care îi avem. Putem rezolva un meci, dar asta este, este un rezultat echitabil.
Mergem în Elveția cu gândul de a juca fotbal, de a ne exprima cum știm noi mai bine. Cred că putem scoate un rezultat pozitiv. Vom analiza echipa lor, vom vedea pe unde trebuie să atacăm. Este clar că au și puncte slabe. Trebuie să analizăm foarte bine și să mergem deciși pe un rezultat pozitiv”, a declarat Florinel Coman.
”Mister ne-a implementat clar ideea de a lupta, că va fi un meci de luptă. Ne-a spus să nu ne gândim nicio secundă că venim aici să nu ne jucăm. Ieri, înainte de antrenament, am avut o ședință și ne-a spus că trebuie să scoatem aceste idei proaste și că trebuie să fim pozitivi, că sigur se va juca”, a transmis Florinel Coman.