Pentru antrenorul lui Dinamo vorbele investitorului principal nu mai valorează doi lei.
Acesta precizează că recent a avut o întâlnire cu Dorin Șerdean care l-a asigurat din nou că banii vor ajunge cât mai curând în posesia celor care îi așteaptă de luni bune. Gane nu a fost convins de aceste noi cuvinte "frumoase".
„Nimic. Nada! Nu s-a rezolvat nimic pentru că de la spanioli nu mai știu nimic, de când au plecat de sărbători nu mai știe nimeni nimic. Cred că acești oameni sunt duși cu sorcova, și la propriu, și la figurat”,
„Pentru că nu știu nimic de ei, nu știu ce se întâmplă, sunt undeva prin Spania și nu au mai dat niciun semn, iar mai nou acum a apărut o altă soluție, o altă opțiune”, a explicat tehnicianul starea de fapt de la club, pentru Fanatik.
Gane dezvăluie care a fost ultima "amăgire" cu care patronii vor să îi mai țină încă în priză pe fotbaliști.
„Ne-am întâlnit cu Dorin Șerdean și Cornel Țălnar luni, au vrut să discute cu echipa, au discutat cu jucătorii importanți și li s-a promis că până astăzi se rezolvă. Cel puțin două salarii”,a încheiat Ionel Gane.