Fotbal Intern· 2 min citire

Concluzie amară a lui Laurențiu Reghecampf după 0-2 cu Farul: „Am fost delăsători!”

Laurențiu Reghecampf

Laurențiu Reghecampf

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 28 aug. 2023, 09:12

Universitatea Craiova a fost învinsă de Farul, cu 0-2, în etapa a 7-a din Superligă și pierde pasul cu liderul FCSB.

„Am fost delăsători! Ar trebui să avem altă atitudine”, a spus Laurențiu Reghecampf după Farul – Universitatea Craiova 2-0

Formația din Bănie este tot pe locul 2 în Superligă, cu 1p mai puțin decât echipa roș-albastră, dar are două meciuri în plus.

La finalul partidei împotriva campioanei, antrenorul Laurențiu Reghecampf a recunoscut că adversarii au fost mult mai buni. De asemenea, el a scos în evidență greșelile făcute de echipa pe care o pregătește.

„Nu trebuie să uităm acest meci, trebuie să vedem ce am greșit. Nu am avut atitudine, am fost delăsători în contactele unu la unu. Greșeli foarte mari la ambele goluri. Nu am văzut bine al doilea gol, dar cred că se putea face ceva.

Nu m-au deranjat golurile, ci atitudinea și momentele tratate cu superficialitate. Nu am reușit să facem ce am discutat înainte.

Eu am sperat și în ultimele zece minute, dar trebuie să fim sinceri, au fost mult peste noi. Am făcut greșeli copilărești în apărare. Vom analiza și cu siguranță vom arăta altfel la următorul meci.

E foarte dureros cum am pierdut. Avem jucători cu destulă experiență, ar trebui să avem altă atitudine. Sunt optimist sută la sută și voi schimba aceste lucruri”, a spus Laurențiu Reghecampf la finalul meciului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News