Concordia Chiajna este la 1p de play-off-ul Ligii 2, dar Erik Lincar are nemulțumiri: „Suferim până în minutul 98”

Erik Lincar
Echipa Concordia Chiajna s-a impus la limită acasă, 1-0 cu FC Buzău, în penultimul meci al etapei a 10-a din Liga 2.
„După ce am marcat, ne-am bramburit și am avut de suferit”, a răbufnit Erik Lincar
Golul a fost marcat în minutul 29, de Adrian Bălan, cu un șut din interiorul careului mare. În urma acestui rezultat, Concordia a ajuns la 15p și se află la unul singur de ultima echipă care intră în play-off.
Cu toate acestea, antrenorul Erik Lincar este nemulțumit. „Pot să spun că am controlat jocul și am jucat destul de bine până la marcarea golului. Din păcate, după ce am marcat golul, ne-am bramburit puțin și am avut de suferit.
Adversarii au avut multe cornere, ne-au ținut în ultimii 30 de metri, aproape de poartă, ceea ce nu ne-am fi dorit, pentru că e o echipă care au jucători care dau foarte bine de la distanță. Au avut câteva șuturi foarte periculoase.
Azi cred că a fost meciul lui Oncescu cel mai nesigur, am avut și șansă în multe momente, dar e bine că am câștigat și sperăm să apere la fel de bine cum a făcut-o și până acum”, a spus el după meci.
„Lipsa de calitate în anumite momente ne-a făcut să suferim până în minutul 98”, a atras atenția Erik Lincar
Tehnicianul le cere elevilor lui mai multă concentrare, pentru a recupera punctele pierdute în etapele trecute.
„Nu spun ca să supăr pe cineva, chiar am avut situații bune de a face 2-0, dar lipsa de calitate în anumite momente a făcut să stăm pe bancă și să suferim până în minutul 98, ceea ce e foarte greu.
Trebuie să ne bucurăm de această dată că am obținut cele trei puncte, ne mențin în joc pentru calificarea în play-off și urmează jocul următor care va fi la fel de complicat.
Borcea a și marcat primele două goluri ale Chiajnei în prima etapă, dar evoluțiile lor sunt fluctuante și azi putem spune că atât el, cât și ceilalți au avut evoluții bune. Buza play-off-ului e undeva la trei puncte, suntem obligați să câștigăm meciul următor la Mioveni.
Am spus înainte că am greșit foarte mult în etapele trecute când am avut toate punctele în mână și am plecat cu foarte puține. Va trebui să fim mult mai concentrați și să încercăm să recuperăm punctele pierdute în trecut”, a mai transmis Erik Lincar.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























