Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea imediat după ratarea calificării la Mondialul din 2022, însă Federația Română de Fotbal a încercat să îl convingă pe fostul selecționer să rămână!
Tehnicianul în vârstă de 40 de ani și șefii de la Casa Fotbalului sunt puși la zid de către Marcel Pușcaș, care nu înțelege de ce se face atât de multă vâlvă în privința rămânerii lui Rădoi la națională. Președintele celor de la FC U Craiova consideră că Burleanu și Stoichiță au greșit în momentul în care l-au numit pe fostul selecționer, deoarece acesta nu avea pregătirea necesară pentru a face un asemenea pas.
„Eu nu înțeleg de ce sunt atâtea discuții în privința plecării lui Rădoi. Trebuia să ne gândim când l-am numit. Numindu-l, automat am creionat un profil al selecționerului României, care arată astfel: fără BAC, fără licență Pro, 11 meciuri antrenate în Liga 1 cu 8 înfrângeri, să fi fost internațional și să fi renunțat la echipa națională și să se încadreze în 120.000 euro salariu anual.
Dacă acesta a fost profilul antrenorului la venirea lui Rădoi, acesta ar putea să rămână și la plecare. Au trecut doar 2 ani de atunci, nu 20! Suntem în plină perioadă de sustenabilitate, de finalizare a unor proiecte începute, nu e nimic anormal în ceea ce spun.
Prea multe discuții, nu e nevoie de un efort prea mare. Într-o zi se poate găsi antrenor de acest profil. Degeaba vehiculăm tot felul de nume, cred că vrem să arătăm că facem ceva. Până la urmă, și antrenorii au o cotă. Nu poți să chemi un antrenor cu două milioane de euro salariu să lucreze pe 120.000 euro, își trage singur craca de sub picioare. Hai să fim realiști, să vedem ce putem face. Nu poți aduce antrenor cu salariu anual de 500.000 de euro”, a declarat Marcel Pușcaș, potrivit GSP.