Fotbal Intern· 2 min citire

Conflict la CFR Cluj după eșecul cu Lazio? Cristi Balaj a vorbit despre Neluțu Varga: „Îmi vine să folosesc un cuvânt total jenant!”

Cristian Balaj

Cristian Balaj

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 17 feb. 2023, 17:34

CFR Cluj a eșuat pe terenul celor de la Lazio (0-1) în Conference League. Cristi Balaj, președintele ardelenilor, a vorbit despre un presupus conflict cu Neluțu Varga, patronul clubului.

Mai exact, Balaj a dezvăluit că a fost dezamăgit după meci, însă că Neluțu Varga l-ar fi consolat de fapt. Iată ce a spus oficialul CFR-ului.

„Îmi vine să folosesc un cuvânt total jenant!”

„Eu m-am dus la finalul meciului la domnul Varga și aveam aceeași supărare pentru că simțeam că puteam mai mult. Eram nemulțumit de cum am luat golul și dânsul m-a încurajat mai mult. Să spui că am avut discuții aprinse e total…. îmi vine să folosesc un cuvânt total jenant.

Nu l-am certat pe Varga. Eu m-am dus la el și eram supărat, trist. Am avut un scurt dialog cu domnul Varga, în care și eu simțeam că puteam mai mult, să profităm de faptul că am jucat cu un om în plus și cel mai și cel mai supărat am fost pentru modul în care s-a primit gol, care putea fi ușor evitat.

În acel moment, domnul Varga m-a încurajat pe mine. Că avem șanse în continuare, vine meciul retur, că dacă s-ar fi terminat 0-0 sau 1-0 tot suntem obligați să dăm gol la Cluj și asta trebuie să fie preocuparea noastră”, a spus Cristi Balaj, potrivit Fanatik.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News