Echipa de fotbal FC Rapid întâlnește formația Petrolul Ploiești, vineri, de la ora 20:00, pe Stadionul Giulești, într-o partidă contând pentru etapa a 26-a a Superligii.
Paraschiv și Moruțan mai au nevoie de câteva meciuri de adaptare
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că este important ca jucătorii săi să aibă inspirație în fața porții în partida cu Petrolul Ploiești din etapa a 26-a a Superligii.
'După rezultatul de la Sibiu avem mai multă încredere (n.r. - victoria cu 3-0 cu FC Hermannstadt), dar în campionatul acesta e greu de câștigat, e foarte echilibrat. Așa că e foarte important să legăm meciul de la Sibiu cu o nouă victorie. Este un derby cu Petrolul și trebuie să punem în teren toată ambiția noastră și să arătăm aceeași atitudine și organizare din etapa trecută, mai ales în repriza secundă. Și apoi e important să avem și inspirație în fața porții', a afirmat el.
Tehnicianul a explicat că va efectua modificări în primul unsprezece ținând cont de oboseala acumulată de jucători după partida cu FC Hermannstadt disputată marți.
'Vom face unele schimbări în primul unsprezece pentru că e nevoie să venim în teren cu prospețime', a adăugat antrenorul.
Achizițiile din această iarnă mai au nevoie de câteva meciuri pentru a se adapta, susține Constantin Gâlcă.
'Cei nou veniți, și Daniel, și Olimpiu, mai au nevoie de câteva meciuri de adaptare. Însă ei deja aduc un plus echipei prin munca depusă în teren. Iar cu Talisson trebuie să așteptăm, știm procedura pentru obținerea permisului de muncă. Dar el e pregătit, a jucat meciuri până să ajungă în țară', a precizat Gâlcă.