Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale, le-a răspuns contestatarilor.
Luna aceasta, ”tricolorii” au ratat calificarea la EURO 2021, turneu organizat și de București, și au pierdut meciurile din Liga Națiunilor, 0-4 cu Norvegia și 0-1 cu Austria.
Rădoi s-a săturat de oamenii din fotbalul românesc care l-au criticat în ultima perioadă din cauza rezultatelor primei reprezentative și le-a răspuns acestora în stilul caracteristic.
"Nu știm sensul în care a vorbit Lupescu. Eu mă pot gândi în orice sens, nu e nimic personal între mine și el. Ce ar avea de împărțit cu mine? Ne-am mai întâlnit, ne-am salutat, din punctul meu de vedere nu văd nicio problemă cu Ionuț Lupescu.
De care experiență vorbește Dorinel Munteanu (n.r l-a acuzat că nu are experiență ca antrenor)? Ca antrenor sau selecționer? Eu am doi ani ca selecționer experiență. Dacă astea sunt ideile mele, ce să fac...să ascult ce zic zece oameni diferiți? Când s-a greșit? Când a fost criticat Pițurcă sau când este regretat acum? Că nu am văzut pe nimeni să-și ceară scuze în fața lui pentru ce s-a spus la acea vreme. De unde știm noi din prima că nu se poate? A mai încercat cineva să facă pressing cu 6-7 jucători în jumătatea adversă?
Noi nu mai avem Răducioiu, nu mai avem Hagi, nu mai avem Ilie Dumitrescu. Nu pot să stau să mă apăr aproape de poartă, pentru că vom primi gol. Poate că în momentul de față nu reușim nimic la nivel de rezultate, dar peste 2-3 ani pot să apară cu cineva care nu trebuie să o mai ia de la zero.
De ce nu putem încerca și ceva nou? Acum câteva luni, voi ați spus că Liga Națiunilor nu este o competiție importantă. Acum veniți și spuneți că este importantă. Înainte să stabilească Federația ceva îmi stabilesc eu ca antrenor. Le-am zis că este importantă, firesc." a declarat selecționerul României pentru TelekomSport.