Plecarea lui Olimpiu Moruțan de la FCSB la Galatasaray a lăsat urme adânci în fotbalul românesc, iar suma de transfer a acestuia a creat un conflict deschis între cei doi finanțatori!
La mai bine de cinci luni de la transferul fotbalistului în vârstă de 22 de ani la vicecampioana Turciei, Valeriu Iftime continuă să arunce cu săgeți către Gigi Becali. Concret, patronul celor de la FC Botoșani a dezvăluit că nu și-a primit nici până în acest moment banii de pe urma procentelor deținute din transferul lui Moruțan, deși FCSB trebuia să îi restituie acești bani încă din luna noiembrie.
Concret, formația moldoveană ar trebui să primească 9% din suma obținută de Becali în schimbul lui Moruțan, bani care provin din clauza contractuală dintre Botoșani și FCSB.
Morutan, sursa foto- Profimedia Images
„Eu am discutat ceva cu domnul Becali, stabilisem niște lucruri, dar în final tot la Comisie am rămas cu procesul. Eu nu am mai ieșit public să îl atac pe dânsul sau să vorbesc de acest conflict. Domnul Becali are să ne dea peste 300 de mii de euro, dar într-un final a spus că ne dă sub 200.000 de euro, ceea ce mie nu mi-a convenit.
Și m-a deranjat și cum a pus dânsul problema. Încerca să îmi explice mie de ce îmi scade atâția bani din cei peste 300 de mii, că îi primesc de la el înainte, că nu mai știu ce favor îmi face și așa mai departe. Nu mi-a plăcut cum a pus problema și i-am zis că nu accept suma oferită de dânsul. El mi-a zis că mai mult nu vrea să îmi dea și că sunt liber să rămânem la mâna Comisiei de Judecată.
Am zis ok, iar acum așteptăm să se dea verdictul. Dar de trei săptămâni tot se amână răspunsul că nu știu ce naiba mai apare. Eu am nevoie de bani, nu zic că nu, dar nici nu sunt disperat după acei bani. De primit tot o să îi primesc, dar să vedem când. Nu am mai pus la calcul penalitățile în discuția cu domnul Becali, că ei de prin noiembrie au să ne dea banii”, a spus Iftime, potrivit Pro Sport.