Fotbal Intern· 2 min citire

Cornel Dinu, despre Charalambous: „E paracliser la strana fotbalistică a lui Becali”

Elias Charalambous

Elias Charalambous

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 27 nov. 2023, 14:18

Cornel Dinu l-a criticat pe Elias Charalambous pentru un gest obscen pe care l-a făcut la adresa unui spectator care scuipase în direcția lui.

La final, cipriotul a minimizat gestul:  „Nu e nimic ieșit din comun, astfel de lucruri se întâmplă peste tot. Nu trebuie să ne batem capul cu ele”.

Cornel Dinu, de 8 ori campion cu Dinamo, a comentat momentul.

„Ce pretenții să ai? E pe post de paracliser (n.r. - cel cu sarcina de a păzi biserica) la strana fotbalistică a lui Becali, în timpul liber”, a declarat Cornel Dinu, potrivit gsp.ro.

Tehnicianul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, duminică seară, după meciul cu Dinamo, scor 1-0, că diferența de puncte față de CFR Cluj este mare, dar “nu înseamnă nimic”.

„Știam că va fi un meci greu, mereu sunt meciuri dificile contra lui Dinamo, indiferent de poziția din clasament. Sunt fericit, este o victorie importantă pentru noi, care ne menține pe prima poziție. Trebuie să privim în față, e un campionat lung, trebuie să muncim din greu.

Le mulțumesc fanilor, au ajutat foarte mult jucătorii, au fost minunați. Nu cred că a fost cea mai rea primă repriză a noastră.

Am marcat un gol incredibil prin Coman, care a arătat calitate și a adus victoria echipei. Trebuie să muncim în continuare, e un campionat lung.

Putem găsi întotdeauna lucruri pe care să le corectăm, dar acum punctele erau cele mai importante. Ajută mult și la mentalitatea jucătorilor, sunt fericit pentru această victorie. Distanța față de CFR este mare, dar asta nu înseamnă nimic, mai sunt multe meciuri”, a spus Charalambous.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News