Deși trupa sa a încheiat la egalitate meciul cu FC Botoșani, Cosmin Contra s-a arătat mulțumit de jocul echipei.
Jocul „câinilor” arată din ce în ce mai bine, iar „Guriță” speră ca etapa viitoare, în deplasarea de la Mediaș, să obțină prima victorie din acest sezon.
„Dar, s-a văzut o altă față al lui Dinamo, calitatea jucătorilor, cred că nu am făcut achiziții care nu aduc plus valoare. Știam ce calități are Borja Valle, el încă nu este pregătit sută la sută. Voi mai aduce jucători de care vom mai avea nevoie. Toți jucătorii vor avea contractele mărite, îmbunătățite, În doi ani de zile, sper ca Dinamo să fie candidată serioasă la titlu”, a declarat Contra la finalul meciului.
Mulțumit de jocul echipei, nu și de arbitrajul lui Avram
Contra a trimis câteva săgeți, la finalul întâlnirii dintre Dinamo și Botoșani, spre arbitrul Marius Avram, despre care a spus că a arbitrat șmecherește: „Mi s-a părut un arbitraj șmecheresc, dar toți avem zile mai puțin bune”.