Cosmin Matei a fost suspendat 6 luni pentru dopaj! Reacția clubului Sepsi! Ce decizie a luat jucătorul

Cosmin Matei
Cosmin Matei (32 de ani), mijlocașul lui Sepsi, a fost suspendat de Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) pe o perioadă de șase luni pentru dopaj, a anunțat instituția în cursul zilei de sâmbătă (3 august).
Cosmin Matei a fost suspendat 6 luni pentru dopaj! Reacția clubului Sepsi
Însă, jucătorul covăsnenilor a replicat imediat și a spus că va face recurs acestei decizii.
Cosmin Matei fusese depistat pozitiv la o substanță denumită 5-metilhexan-2-amină (care poate fi găsită într-un ulei pe bază de rădăcină de mușcată.
Aceasta „se traduce printr-un stimulent pe termen scurt, care oferă un plus de viteză, energie și tonus muscular” la un control antidoping făcut de mijlocașul lui Sepsi la finalul partidei pe care covăsnenii au pierdut-o, pe teren propriu, 1-3 în fața celor de la Universitatea Craiova.
La scurt timp după ce ANAD l-a suspendat pe Cosmin Matei timp de 6 luni, Sepsi Sfântu Gheorghe a publicat pe site-ul oficial un comunicat de presă în care a fost inclusă reacția jucătorului în acest scandal.
„Jucătorul echipei Sepsi OSK, Cosmin Matei, a primit decizia Comisiei de Audiere a ANAD privind suspendarea sa pentru o perioadă de șase luni din activitatea sportivă'', au scris cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe, la scurt timp după apariția deciziei ANAD
Ce decizie a luat Cosmin Matei după suspendarea primită
De partea cealaltă, Cosmin Matei a anunțat că va face recurs acestei decizii ANAD și că va încerca să-și facă dreptate.
„Sunt foarte dezamăgit de această decizie. Am colaborat pe deplin cu ANAD, încă de la bun început. Am demonstrat prin intermediul laboratoarelor antidoping autorizate de AMA/WADA și potrivit cerințelor acestora, că suplimentul respectiv era contaminat cu substanța interzisă care a fost găsită în proba mea.
Este dezamăgitor pentru că mi s-a părut că situația mea a fost înțeleasă. Nu a rămas nimic nelămurit din tot cazul meu și totuși primesc această suspendare pentru 6 luni.
Nu înțeleg cum pot fi găsit vinovat, în contextul în care am făcut o serie de analize la laboratoarele autorizate și am demonstrat că unele flacoane sunt contaminate iar alte flacoane nu conțin substanța interzisă. Toate sigilate dar din loturi diferite. Practic, e după cum ți-e norocul'', a spus Matei, citat de clubul Sepsi.
Cosmin Matei: ”Mi s-a reproșat în fața Comisiei că nu am analizat suplimentul respectiv înainte de a-l consuma”
Mijlocașul a explicat că autoritățile antidoping i-au reproșat că nu a analizat suficient suplimentul folosit: „Mi s-a reproșat în fața Comisiei că nu am analizat suplimentul respectiv înainte de a-l consuma. Am explicat și au văzut și dânșii că analiza pentru toate substanțele din lista interzisă ajunge la câteva mii de euro.
Și chiar și așa, dacă ți se confirmă că un supliment nu este contaminat cu nicio substanță din lista interzisă, la următoarea dată când cumperi, te poți trezi că ai nimerit un lot contaminat.
Probabil trebuia să fac o analiză de 2.000 de euro la fiecare achiziție a energizantului de 150 lei. Asta este absurd și nu înțeleg cum pot fi găsit eu vinovat. Este efectiv ceva de care nu poți să te păzești.
În plus, am demonstrat cu datele tehnice de la meciuri, că nu a existat nicio îmbunătățire a performanțelor mele fizice, atunci când am consumat acel energizant'', a spus Matei, notează Agerpres.
„Așteptăm motivarea deciziei ca să înțelegem cum au văzut dânșii lucrurile. Nu pot accepta sub nicio formă această suspendare de 6 luni, chiar dacă ea înseamnă, în limbaj popular, 'vinovăție, dar foarte puțină'.
Eu sunt vinovat că am avut ghinion. Am văzut și alți sportivi în situația mea și marea majoritate suferim de același lucru, de nenoroc. În momentul de față avocații mei pregătesc apelul împotriva acestei decizii și luni îl vom depune la Comisia de Apel.
Sper să se soluționeze mai repede procedura apelui și mai ales sper ca de data asta să am mai mult noroc", a mai transmis Matei.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























