Costel Gâlcă anunță că Rapid nu-și mai permite pași greșiți: „Trebuie să ne ridicăm la nivelul celor de la Dinamo”

Costel Gâlcă
Echipa de fotbal FC Rapid întâlnește formația Dinamo, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 28-a a Superligii.
„Trebuie să arătăm altfel, din toate punctele de vedere”, punctează tehnicianul
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în derbyul cu Dinamo din etapa a 28-a a Superligii, jucătorii săi trebuie să se ridice la nivelul adversarilor, precizând că jocul mai slab din ultima perioadă trebuie să fie o motivație în plus pentru ei.
„Urmează un meci important pentru noi, mai ales că venim după o perioadă mai puțin bună. Momentul nostru nu e bun, trebuie să recunoaștem. Dar asta trebuie să fie o motivație în plus pentru toți, începând cu mine și până la jucători.
Derbyurile sunt meciuri importante și mereu există o motivație foarte mare. Dinamo e o echipă foarte bună, a demonstrat-o. Trebuie să ne ridicăm la nivelul celor de la Dinamo și chiar peste.
Am făcut-o în tur, o putem face și acum. Sunt importante întâlnirile directe din trecut, dar trebuie să recunoaștem și momentul în care suntem. Trebuie să arătăm altfel, din toate punctele de vedere”, a afirmat tehnicianul.
Gâlcă susține că Dinamo are în componență jucători care pot decide o partidă
Fundașul Lars Kramer, revenit după o accidentare, poate evolua în derby-ul cu Dinamo. De asemenea, este posibil ca și portarul Marian Aioani să poată intra sâmbătă seara.
„N-am mai câștigat acasă de la meciul cu Metaloglobus, așa că trebuie să arătăm atitudine, să recuperăm echilibrul defensiv pe care l-am avut până la meciul cu Farul, pentru că la Constanța am făcut un meci foarte slab din acest punct de vedere. Atunci am atacat cu mulți, dar ne-am apărat cu puțini. E importantă atitudinea ca echipă... pentru că noi dacă am făcut 49 de puncte până acum am făcut prin atitudine. Ne pare rău că prin rezultatele noastre nu reușim să umplem stadionul mâine seară. Aveam nevoie de așa ceva, încă mai e timp și sperăm ca suporterii să vină în număr foarte mare”, a adăugat el.
„Cîrjan e un jucător important, este și căpitanul celor de la Dinamo, are calități individuale foarte bune. Dar sunt și alți jucători importanți la Dinamo, cum e Gnahore, care își poate pune amprenta asupra jocului”, a afirmat Gâlcă.
„Kramer a revenit și este apt de joc. S-a văzut că ne-a lipsit, el este un jucător important în angrenajul jocului nostru. Aioani sperăm să fie și el apt pentru meci, dar vedem și astăzi ce se va mai întâmpla”, a precizat Constantin Gâlcă.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























