Petrolul Ploiești este una din revelațiile noului sezon. „Lupii” și-au consolidat locul 3 după victoria de acasă cu FC Botoșani (2-1). Chiar dacă jocul echipei pare închegat, lotul nu este unul numeros.
În aceste condiții, Costel Lazăr, președintele clubului, a vorbit despre Sory Diarra, tânărul atacant african, dispărut de la echipă odată ce Petrolul a promovat. Se pare că Diarra este așteptat să revină la echipă, mai ales că în acte figurează clar ca fiind jucătorul Petrolului.
„Dacă își cere scuze în fața colegilor, eu l-aș reprimi!”
„Sory Diarra e la el în țară, nu s-a transferat nicăieri. Dacă era liber, se transfera, dar bineînțeles că niciun club nu a riscat un transfer al lui. Toată lumea a înțeles că se află în continuare sub contract cu noi. E problema lui cum privește lucrurile.
N-avem niciun litigiu cu Sory Diarra, i-am plătit salariile. Mai degrabă l-aș aștepta înapoi și să ne ocupăm de acte pentru că i-a expirat și permisul de ședere. Dacă își cere scuze în fața colegilor, eu l-aș reprimi, pentru că e un jucător tânăr. L-a luat valul și este sfătuit prost de un agent. E un copil, până la urmă.
Ultima discuție cu el a fost ieri (n.r - sâmbătă). El oscilează. S-ar părea că a ratat perioada de transferuri și nu prea mai are de ales. Da, s-ar putea întoarce", a declarat Costel Lazăr, pentru Sport.ro.
În 29 de meciuri pentru Petrolul, Diarra a reușit să marcheze 16 goluri și să ofere 5 asisst-uri.