Istvan Kovacs, arbitrul român, a fost delegat pentru a arbitra finala UEFA Conference League dintre AS Roma și Feyenoord. Datorită prestațiilor sale, UEFA a decis să îl utilizeze pe Kovacs în partide importante, iar lumea fotbalului românesc apreciază prestația și reușitele centralului.
Se pare că și Cristi Balaj, fostul arbitru român, actual președinte la CFR, a ținut să-l felicite pe Istvan Kovacs, dar nu l-a uitat pe Gigi Becali, căruia i-a transmis un mesaj subtil.
„Eu am fost și am rămas consecvent!”
„Nu pot decât să mă bucur pentru el. Eu am fost și am rămas consecvent în declarațiile pe care le-am făcut la adresa lui.
Unii care îl laudă acum loveau în el, și când spun loveau o făceau consecvent, cu jigniri, cu amenințări, ori el a demonstrat că a reușit să depășească momentele dificile, mai ales în viață.
În sport, diferența o face și acest amănunt, cei care reușesc să depășească momentele grele rămân în vârf, ceilalți clachează, din păcate”, a declarat Cristi Balaj, potrivit celor de la Pro Arena.