Fotbal Intern· 2 min citire

Cristi Balaj l-a făcut praf pe Gigi Becali: „Evlaviosul Gigi dă asemenea declarații! Omul nu este coerent!”

Cristian Balaj

Cristian Balaj

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 29 aug. 2023, 16:09

FCSB a cedat în deplasare cu UTA Arad (1-2). Patronul Gigi Becali a acuzat arbitrajul că a luat decizii împotriva echipei sale.

Se pare că un fost arbitru român l-a contrat pe latifundiarul din Pipera. Mai exact, Cristi Balaj, actualul președinte de la CFR Cluj, l-a făcut praf pe Becali după declarațiile făcute. Iată ce a spus.

„Evlaviosul Gigi dă asemenea declarații! Omul nu este coerent!”

„Probabil eu sunt de vină că sunt plecat! Evlaviosul Gigi dă asemenea declarații! Ce pot să comentez? Omul nu este coerent! Dacă vorbește de arbitraj…

E ușor să vorbești de un om pe care nu-l cunoști și să îți dai cu părerea! Probabil o să aibă un proces și se va demonstra din nou că minte! Nu înseamnă că dacă spui lucruri despre cineva sunt și adevărate.

S-ar mai naște de 3, 4-5 ori și tot n-ar avea caracterul lui Răzvan Zamfir sau altor persoane de la CFR Cluj și pe care le-a amintit!

Nu e de ajuns doar să porți haine, trebuie să fii și un om corect, nu să fluturi credința, să porți crucea pe piept! Trebuie să și demonstrezi că meriți să o porți. Dacă dai bani la biserică sau ajuți nevoiași, nu înseamnă că poți să arunci cu noroi în alți români!

Dacă am ajuns să comentăm ceea ce zice Gigi Becali… În primul rând el nu e coerent. Eu îmi aduc aminte cum vorbea de Kovacs atunci când a arbitrat meciurile dintre CFR Cluj și FCSB, când a eliminat un jucător de la noi. Să căutați ceea ce a spus despre Kovacs. Și-a dorit echipe! Am înțeles că UTA a jucat foarte bine!”, a declarat Cristi Balaj, potrivit fanatik.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News