Fotbal Intern· 1 min citire

Cristi Balaj spune că nu își vorbește cu Dan Petrescu

Dan Petrescu

Dan Petrescu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 31 ian. 2025, 15:36

Președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, spune că nu vorbește cu antrenorul echipei, Dan Petrescu.

„Cu Dan Petrescu e lămurită? S-a supărat și el pe mine, noi nu ne vorbim acum. Eu sunt foarte supărat pe el. El n-a avut răbdarea să citească declarația toată, a citit titlul.

El, din păcate, are și dezavantajul de a se înconjura de oameni care îi spun ce vrea să audă. Ca să fii ancorat în realitate trebuie să te informezi tu, nu să asculți opinia alta. Sau să suni, «Bă, ce ai vrut să spui?». M-a deranjat. În viață ca să fii respectat trebuie să știi să respecți.

Nu m-a jignit, eu m-am simțit jignit în momentul în care nu mi-a citit declarația, a citit doar titlul. Dacă nu te-ai învățat după atâția ani cum funcționează presa, în lume, nu doar în România, înseamnă că nu ești nicăieri atunci.

Căutați-mi o poză să-mi vedeți părul cum era când am venit la CFR și cum e acum. Varga și Petrescu sunt doi oameni care au relizat în viață și am șansa de a lucra cu ei”, a declarat Cristi Balaj, potrivit gsp.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News