Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit înaintea partidei dintre ardeleni și FCSB.
Mai exact, fostul arbitru român a vorbit despre problemele grave pe care sistemul VAR îl are în România. Iată ce a spus.
„Mă simt neputincios în asemenea momente!”
„Singurul lucru la care am ajuns să mă gândesc cu groază, pentru că mi-e foarte greu să dau explicații, eu provenind dintr-o zonă a arbitrajului, e că eu nu îmi găsesc cuvintele, sau îmi e aproape imposibil și nu găsesc argumente să dau atunci când sunt întrebat despre greșeli de arbitraj.
Efectiv nu găsesc argumente și am ajuns să plec capul pentru că mă simt neputincios în asemenea momente, într-o periodă așa importantă ca play-off-ul. Și atunci când avem posibilitatea să vedem reluări, să tragem linii, efectiv nu am cum să dau explicații”, a spus Cristi Balaj, potrivit digisport.ro.