Cristi Borcea, fost acționar la Dinamo, care a fost și președinte al clubului o perioadă, a povestit cum a început să facă avere imediat după Revoluția din 1989.
”Eu am intrat în acest domeniu pe timpul lui Ceaușescu. Încă de atunci am fost gestionar de butelii. Asta a fost afacerea mea, iar voi râdeați de mine… Am fost la Procesul Etapei și niște fete mi-au adus butelii și am spus că nu îmi este rușine, că de aici îmi fac banii.
M-a prins Revoluția cu 512.000 de lei în tapițeria mașinii. Nu aveai unde să-i ții! Atunci dacă te prindea primeai închisoare pe viață, că spuneau că ai subminat economia națională. Nu aveam probleme financiare în familie. Tata lucra la Antefrig și aveam de toate. Și mașină, și televizor color…
Când a venit Țălnar la mine în casă, după anii 90, și am deschis biblioteca, a văzut că nu am cărți, ci bani. Țălnar a ieșit din casă! Mă întreba dacă nu am spart o bancă!”, a declarat Cristi Borcea, în podcastul „Tare de Tot cu Viorel Grigoroiu”.
Borcea a vorbit deschis despre toate afacerile care i-au mărit averea și spune că mereu a lucrat legal, motiv pentru care a și pierdut foarte mulți bani.
”Au fost două momente în viața mea când am rămas fără bani. Prima oară la Caritas, în 1992 sau 1993, când am băgat multe sute de mii de dolari, iar atunci am vândut ce mai aveam de valoare și am luat-o de la început cu buteliile.
Al doilea moment a fost când am adus țigări, iar atunci am pierdut 500.000 de dolari, că atunci se aduceau multe țigări de contrabandă și eu am lucrat legal. Eu îl luam cu 270 de lei pachetul era în piață cam 100 de lei”, a mai spus Borcea.