Fotbal Intern· 2 min citire

Cristi Borcea, prima reacție despre revenirea la Dinamo! „O spun clar și categoric”

Cristi Borcea

Cristi Borcea

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 13 dec. 2024, 11:35

În noiembrie, Adrian Mutu dezvăluia că fostul conducător al lui Dinamo, Cristi Borcea, ar urma să preia în vară gruparea „roș-albă” alături de alți doi oameni de afaceri.

Cristi Borcea: „În fotbal nu mai intru niciodată”

Cristi Borcea a reacționat la cele spuse de fostul mare atacant, declarând că nu va mai reveni în fotbal, nici măcar la echipa sa de suflet.

„Eu sunt alături de Dinamo încă de la vârsta de 9 ani. Sunt în continuare cu sufletul lângă ei. Dar o spun clar și categoric: în fotbal nu mai intru niciodată.

Ce pot să fac eu, din acest punct de vedere, este să sfătuiesc oamenii de afaceri, potenți financiar, să se implice ei la Dinamo. Îi sfătuiesc să meargă acolo, să investească, să aibă rezultate extraordinare. Dar mie mi-a ajuns!

Dacă pot ajuta cu un sfat din experiență, atunci cu mare plăcere. Dar nu voi reveni nici ca acționar, nici sub altă funcție oficială.

Dacă Patrick (n.r. fiul său) va dori să facă asta vreodată, atunci are sprijin total din partea mea. Din toate punctele de vedere, l-aș susține, cu experiența mea, cu tot ce înseamnă” a declarat Cristi Borcea, conform sportpesurse.ro.

Cristi Borcea a activat la Dinamo între 1995 și 2012, perioadă în care „roș-albii” au cucerit patru titluri, șase Cupe ale României și două Supercupe.

În actuala stagiune, Dinamo traversează un moment excelent și se află la doar un punct de liderul din Superligă, Universitatea Cluj. După victoria obținută etapa trecută la Buzău contra Gloriei, „câinii” au fost chiar pe primul loc, lucru care nu se mai întâmplase de șapte ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News