Fotbal Intern· 2 min citire

Cristi Chivu a dezvăluit motivul pentru care nu va antrena în Superliga: “E complicat când există patroni. E nevoie de profesionalism”

Cristian Chivu

Cristian Chivu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 1 nov. 2024, 10:45

 

Cristi Chivu a dezvăluit motivul pentru care nu va antrena în SuperLiga din România. Fostul internațional a explicat alegerea.

“Mi-a plăcut să lucrez cu copii, să coordonez un staff, să învăț lucruri. Am devenit mai deschis, mai comunicativ.

Dar acum vreau să fac pasul următor în carieră, să văd dacă sunt în stare să-mi transpun ideile și experiența la nivel de seniori. Mi-am dat șase ani să ajung la un anumit nivel. Dacă nu-mi iese, pa și la revedere! Mă apuc de altceva.

N-am spus niciodată ‘nu’ unei eventuale colaborări cu o echipă din România sau cu FRF. Nu mă închipui un mare tehnician, dar vreau să-mi aleg pașii cu grijă.

Ambiția de a duce mai departe ce am început în Italia e mai mare decât disperarea de a antrena. Nu știu dacă greșesc renunțând la anumite oportunități și mă gândesc uneori dacă fac bine sau rău. Dar ce se poate construi în România?

În România, cluburile trebuie să aibă oameni responsabilizați pe funcții și să răspundă pentru ceea ce fac. E complicat să crești și să atingi niște obiective dacă există patroni care doar ei centrează, dau cu capul și curăță echipamentul. Nu critic.

Sunt de apreciat oamenii care aduc bani de acasă și țin vii speranțele suporterilor, dar, ca să construiești ceva durabil, e nevoie de mai mult profesionalism.

E nevoie de oameni capabili să facă lucrurile astea, de o structură și o bază care nu pot fi implementate peste noapte. Și, până la urmă, e vorba despre transmiterea unei mentalități pe care toți ar trebui să o aibă”, a declarat Cristi Chivu, potrivit gsp.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News