Fotbal Intern· 2 min citire

Cristi Săpunaru, anunț important despre viitorul său în fotbal: vrea să revină la iarnă și are un plan ambițios

Cristian Săpunaru

Cristian Săpunaru

Scris de Nicolae Dumitrescu Publicat: 8 oct. 2025, 15:04

Fostul fundaș Cristi Săpunaru, retras din activitatea de jucător la finalul sezonului trecut la Rapid, nu exclude o revenire în fotbal chiar din această iarnă. Chiar dacă despărțirea de clubul din Giulești nu a fost cea mai plăcută, Săpunaru este hotărât să continue să activeze în domeniu, fiind acum înscris la cursurile pentru licența de director sportiv și pregătindu-se să urmeze și școala pentru licența de antrenor PRO.

Săpunaru a declarat că mai are de finalizat două module la cursurile de director sportiv și speră să le încheie cu succes, după care se va concentra pe pregătirea pentru licența PRO de antrenor. În plus, fostul fotbalist a afirmat că a avut discuții cu clubul Tunari, care însă nu s-au concretizat până acum, dar nu exclude o colaborare în viitor.

„Acum sunt la cursurile de director sportiv, mai am două module. Sper să termin cu brio și după să mă axez și pe școala de antrenori să închei și cu licența PRO. Apoi, vom vedea ce se întâmplă mai departe. Au fost niște discuții cu cei de la Tunari, dar nu s-au materializat în cele din urmă.

(n.r. dacă vrea să revină în fotbal din iarnă) Da, de ce nu? Și pe partea de antrenorat, și pe cea de director sportiv. Depinde de ceea ce vrea clubul, dacă pot ajuta. Până la urmă planul este să facem un club puternic, oriunde m-aș duce”, a declarat Cristi Săpunaru, potrivit digisport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News