Campioana CFR Cluj a remizat, 1-1, pe terenul Universității Craiova, în Etapa a 2-a a play-off-ului Superligii.
„Bine că am luat un punct, dar puteam să câștigăm”, a spus Cristian Manea după meciul de la Craiova
Fundașul Cristian Manea este mulțumit cu punctul câștigat, dar spune că formația antrenată de Dan Petrescu putea câștiga, luând în calcul că a condus.
„Cred că am pierdut agresivitate sus, erau câțiva jucători avertizați de la noi și le era frică să nu ia al doilea galben. Bine că am luat un punct și se joacă până la capăt”, a spus, după meci, Cristian Manea.
De precizat că doar doi jucători de la CFR Cluj au primti cartonașe galbene în acest meci, mijlocașii centrali Muhar și Cvek, în minutele 18 și 54.
„Sunt multe egaluri în play-off, iar asta arată că e foarte strâns, cu multe echipe de același nivel, dar sper să rămânem puternici și să ne arătăm colții.
Toată lumea știe că eu arunc lung de la margine, de multe ori Mister ne spune să jucăm scurt și să încerc să o pun la careu și de data asta a ieșit.
Asta se întâmplă atunci când ne retragem, adversarul ajunge mai repede la poartă și își creează șanse. Mă bucur că am jucat și la națională, nu am stat, e altceva un meci cu miză, un meci oficial.
Noi am avut deplasare grea în Andorra, dar Rangelo a zburat foarte mult și îl înțelegem, însă a intrat și a putut să joace. Având în vedere că am condus, puteam să și câștigăm azi”, a mai spus fundașul.