Cristian Săpunaru a vorbit despre momentul retragerii: „Agăț ghetele în cui și mă apuc de următoarea meserie”

Cristian Săpunaru
Fundașul central rapidist Cristian Săpunaru, care pe 5 aprilie a împlinit 38 de ani, nu ascunde că se gândește din ce în ce mai mult la retragere. „Probabil va fi cea mai urâtă perioadă din viața mea”, a recunoscut el.
„Când nu mai pot, agăț ghetele în cui și mă apuc de următoarea meserie”, a spus Cristian Săpunaru
Fundașul Cristian Săpunaru a revenit la Rapid, pentru a treia oară în carieră, în iunie 2021. Formația alb-vișinie abia promovase în Liga 1 și a dorit să fie de folos. Pentru giuleșteni urmează un sezon eomoționant, în condițiile în care 2023 clubul sărbătorește centenarul.
Săpunaru este conștient că momentul retragerii nu este prea departe. „Suntem bătrâni, jucători care sunt aproape de retragere, însă încercăm să dăm tot ce e mai bun pe ultima sută de metri.
Normal că mă gândesc la retragere. Probabil va fi cea mai urâtă perioadă din viața mea, dar treci dintr-o viață în alta. Nu știu când va fi.
Când voi simți că nu mai pot și că nu mă mai atrage să vin la antrenamente, să joc fotbal, atunci voi ridica mâna, voi agăța ghetele în cui și mă voi apuca de următoarea meserie.
Deocamdată mă gândesc la sezonul viitor. Să văd cum mă simt, dacă o să am probleme sau nu, cum voi juca, nu pot să spun acum ce va fi”, a declarat pentru Orange Sport Săpunaru, al cărui contract cu Rapid expiră în 2024.
„Ne dorim să intrăm în play-off”, a recunoscut Cristian Săpunaru
În ceea ce privește obietivul pentru sezonul viitor, căpitanul Rapidului este pe aceeași lungime de undă cu președintele Daniel Niculae: calificarea în play-off și Cupa României.
„Noi ne dorim să intrăm în play-off și ne obligă statutul de echipă să intrăm în play-off. Suntem Rapid București. Cupa României este un trofeu. Și anul trecut a fost important, dar n-am reușit să trecem de Poli Timișoara”, a adăugat fundașul Rapidului.
El s-a referit și la achizițiile făcute de oficialii echipei. „Au fost primiți bine. Din momentul când au semnat cu Rapidul fac parte din familia Rapidului și sunt cei mai importanți jucători pentru suporteri.
Nu trebuie să vorbesc eu despre ei. Și-au demonstrat valoarea și acum, că sunt la Rapid, sper să confirme, să ajungă la națională, să plece afară. Sunt jucători de valoare”, a mai spus Săpunaru.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























