Fotbal Intern· 3 min citire

Cristiano Bergodi atenționează înainte de meciul cu Sepsi: „Dacă vom fi relaxați și superficiali sigur pierdem”

Cristiano Bergodi

Cristiano Bergodi

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 9 nov. 2023, 16:37

Echipa Rapid întâlnește Sepsi, vineri, în deplasare, de la ora 20:30, în etapa a 16-a a Superligii, prima a returului.

„Dacă vom fi relaxați și superficiali sigur pierdem”, a spus Cristiano Bergodi înainte de Sepsi – Rapid

Gruparea alb-vișinie se află pe locul 3 în campionat, cu 29p, iar 2 de liderul FCSB, în timp ce Sepsi ocupă poziția a 8-a, cu 19p. În tur, scorul a fost 0-0.

Antrenorul oaspeților, italianul Cristiano Bergodi, a declarat că jucătorii alb-vișinii trebuie să rămână modești și umili, chiar dacă au învins FCSB în etapa precedentă, pentru că dacă vor fi relaxați și superficiali sigur vor pierde.

„Cu Sepsi este un meci important și dificil. Eu am fost acolo doi ani și cunosc dorința și ambiția celor de la Sepsi pentru a obține rezultate. Este o echipă foarte bună, a început foarte, foarte bine campionatul.

Eu le-am atras atenția băieților înaintea acestui joc pentru că venim după o victorie mare cu FCSB. Trebuie să fim concentrați la maximum la acest meci, nu putem risca nimic pentru că Sepsi are jucători foarte buni, iar pe majoritatea îi cunosc.

Sper că am reușit să trecem peste euforia de după partida cu FCSB. Pentru că întotdeauna când au venit echipe puternice și cu tradiție la Sfântu Gheorghe cei de la Sepsi au jucat cu mare ambiție.

Moralul e bun, însă eu ca antrenor trebuie să țin jucătorii cu picioarele pe pământ. Să fim modești și umili. Sigur că e o victorie mare cu FCSB în deplasare, dar nu trebuie să ne relaxăm și să credem că am făcut cine știe ce. Nu, acum începe returul, iar Sepsi e un test important. Dacă vom fi relaxați și superficiali sigur pierdem acolo”, a menționat tehnicianul.

„E greu să te menții în primele 3 locuri”, recunoaște Cristiano Bergodi

Bergodi susține că Rapid nu a intrat în lupta pentru titlu, chiar dacă a învins FCSB cu 2-1 pe Arena Națională. „Noi nu am intrat în lupta pentru titlu, doar ne-am apropiat de primul loc.

Și asta e bine pentru că trebuie să fim în primele 3 locuri și e greu să te menții acolo, mai ales în ce condiții suntem noi acum cu jucători de bază accidentați. Noi nu putem să spunem că luptăm la titlu, Rapid cu 4-5 ani în urmă era în Liga a IV-a.

Totul trebuie făcut pas cu pas, mai sus, mai sus, mai sus... de ce să punem presiune cu titlul? Nici nu se pune problema ca eu și jucătorii să nu vrem să câștigăm titlul.

Dar trebuie să ținem picioarele pe pământ pentru că presiunea te duce și în latura cealaltă, apar emoțiile și nu dai randament, nu ai rezultate. Așa că noi stăm unde stăm, ne-am apropiat”, a spus el.

Bergodi l-a inclus pe atacantul congolez Juvhel Tsoumou în lotul pentru partida cu Sepsi, chiar dacă a fost transferat miercuri. Italianul a mai precizat că atacantul camerunezi Kevin Soni, legitimat în septembrie, va putea juca peste două-trei săptămâni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News