Fotbal Intern· 1 min citire

CS U Craiova a anunțat oficial plecarea unuia dintre cei mai vechi jucători: ”Mult succes în continuare!”

cs u craiova cristi barbut

cs u craiova cristi barbut

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 27 mai 2021, 20:12

CS U Craiova a încheiat sezonul pe podium și a triumfat în Cupa României, scor 3-2, cu Astra Giurgiu.

După încheierea actualei stagiuni, oltenii au început perioada agitată din vară și au anunțat oficial plecarea unui jucător după patru ani petrecuți în Bănie. Cristi Bărbuț se va despărți de CS U Craiova și va juca din sezonul următor la Sepsi, formația care a încheiat sezonul pe locul patru, la un punct în spatele trupei lui Ouzounidis.

cristi barbut

”Big like pentru „leul” Cristi Bărbuț! Îi mulțumim pentru cei 4 ani la Știința, 112 meciuri în toate competițiile și 6.160 de minute în tricoul alb-albastru, reușind să își treacă în palmares două Cupe ale României. Mult succes în continuare, Cristi!”, a anunțat clubul din Oltenia pe pagina oficială de Facebook.

Cristi Bărbuț a ajuns la CS U Craiova în 2017 de la ACS Poli Timișoara. În acest sezon, mijlocașul de 26 de ani a evoluat în 21 de partide de campionat, marcând două goluri, iar în total are 112 meciuri în tricoul formației din Bănie.

CITEȘTE ȘI -->> Mirko Pigliacelli, gata să facă un pas în spate dacă David Lazar va ajunge în Bănie: “N-am ce să fac, nu e decizia mea!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News