Echipa CSA Steaua nu are drept de promovare nici în acest sezon, modificarea Legii Sportului fiind respinsă.
CSA Steaua nu a primit drept de pșromovare în Superligă părin modificarea Legii Sportului
Cllubul roș-albastru este de drepot public și, conform legislației în vigoare, nu poate juca în Superligă. Din acest motiv, senatorul Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, și alți doi colegi de la PSD au propus modificarea Legii Sportului.
Prin respectiva ințiativă, respectivii cerea ca și cluburile de drept public să aibă posibilitatea de a evolua în prima ligă. Însă modificarea a fost respinsă printr-un Raport Comun de Comisia pentur tineret și Sport și Comisia pentru administrație publică din Senatul României.
„Aviz negativ în comisia parlamentară în care s-a luat în discuție proiectul de amendamente la Legea Sportului, acela despre care am tot vorbit zile la rând, după propunerea domnului Vasile Dîncu.
Asta înseamnă că nici măcar nu se ajunge la discutarea ei. Dacă se dădea aviz favorabil, după aia, se discuta în plen”, a spus moderatorul emisiunii Digi Sport Special, Vali Moraru.