Cristiano Bergodi a preluat-o pe Rapid în această vară, chiar înaintea startului de sezon, după ce echipa a fost părăsită de Adrian Mutu. Tehnicianul Italian a explicat cum s-a produs mutarea sa de la Sepsi OSK la echipa bucureșteană, deși pe fir se afla și CFR Cluj.
Mai exact, Bergodi a legat venirea sa la Rapid de plecarea neașteptată a lui Mutu la Neftchi Baku. Iată ce a spus și despre discuțiile purtate cu cei de la CFR Cluj.
„Le-am zis am nevoie de o altă provocare!”
„Niciodată nu am avut un contact cu Rapid înainte. A fost o surpriză că a plecat Adi (n.r. Mutu). Să pleci așa, cu o săptămână înainte (n.r. de startul sezonului), e o surpriză mare. Am avut o discuție cu domnul Dioszegi și cu Hadnagy după meciul de Cupă. Le-am zis am nevoie de o altă provocare. Simțeam că am dat totul. Am simțit pe pielea mea că am dat totul și aveam nevoie de altă provocare. 18 luni am stat acolo.
Nu aveam nicio ofertă. Aveam în gând și Arabia. După aceea, m-a sunat CFR Cluj, am vorbit cu o persoană de acolo. Nu am vrut să mă duc acolo, am zis să stau acasă. Dacă nu pleca Adi, nu ajungeam niciodată la Rapid”, a declarat Cristiano Bergodi, pentru Digi Sport.