Cum și-a motivat conducerea de la FC Argeș decizia de a-și demite antrenorul la două zile după instalare

adi-dulcea-bascov-aug2019
FC Argeș l-a numit antrenor pe Adrian Dulcea, la data de 30 noiembrie. Două zile mai târziu, nou-promovata a anunțat pe site-ul oficial că postul de tehnician a rămas vacant, în urma unei neînțelegeri între Dulcea și conducerea clubului.
Conducerea clubului piteștean i-a fixat obiectiv salvarea de la retrogradare, iar în caz contrar contractul să fie reziliat, condiție neacceptată de Dulcea, care a fost un jucător important pentru argeșeni.
"Primarul Gentea Cristian și conducerea FC Argeș, prin președintele Consiliului Director, Mihai Foamete, pun piciorul în prag și dispun măsuri radicale, în ceea ce privește viitorul echipei, impunând obiective clare staff-ului tehnic pe termen scurt, mediu și lung.

Astfel, deși se afla în discuții avansate cu o altă echipă tehnică, respectiv Dulcea-Sinescu, după încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul principal Ionuț Moșteanu, totuși conducerea clubului a luat hotărârea de a nu încheia nici cu aceștia un acord, demers asumat de către club, după mai multe runde de discuții și negocieri.
Citește și Antrenor din Liga I, demis după 48 de ore de la instalare după o neînțelegere cu primarul orașului
Din această perspectivă, primarul municipiului Pitești, împreună cu președintele CD, au hotărât că nu mai este admisibilă efectuarea de experimente pe seama echipei, sens în care s-a luat decizia ca în perioada ce va urma să fie analizate cât mai multe variante de antrenori principali reprezentativi, atât pe plan intern, cât și internațional, care să se bucure de recunoaștere și apreciere în fotbalul actual, astfel încât, alături de acesta, vulturii alb-violeți să poată progresa atât ca joc, cât și ca mentalitate, în perioada care va urma.
S-a apreciat, atât de către conducere, cât și de către principalul investitor al echipei – dl Tudose Viorel, faptul că, un astfel de demers se impune a se efectua de îndată, astfel încât, începând din acest moment să putem vorbi în termeni clari despre inițierea unui proiect la FC Argeș pe o durată de 5 ani, cu obiectiv imediat rămânerea în Liga 1 în sezonul 2021-2022.

Totodată, în cadrul clubului, în urma unei largi consultări cu toți cei care sunt implicați în activitatea echipei, s-a luat decizia ca în această perioadă rămasă până la terminarea turului sezonului regular, respectiv pentru următoarele 4 meciuri rămase, conducerea tehnică a echipei să fie asigurată de către staff-ul tehnic format din Paul Ciobanu, Augustin Eduard, Andrei Speriatu și Viorel Dumitrescu, toți aceștia fiind deja angajați în cadrul ACSC FC Argeș", a fost anunțul clubului din Pitești.
După 11 etape, echipa din Pitești ocupă penultimul loc din Liga I, cu 9 puncte. Vineri va evolua, pe teren propiu, cu Dinamo în runda a 12-a a competiției.
Citește și Reacția lui Florin Prunea, la numirea lui Mircea Rednic antrenor la FC Viitorul: “Chiar n-am înțeles numirea asta”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























