Louis Munteanu (22 de ani) a ales în această vară să semneze cu CFR Cluj, chiar dacă a fost dorit și de FCSB și Rapid.
Atacantul se întorsese la Fiorentina după doi ani de împrumut la Farul Constanța, însă gruparea viola a ales să-l cedeze definitiv la CFR Cluj pentru suma fixă de 2,3 milioane de euro.
Imediat după victoria CFR-ului cu Unirea Slobozia, scor 3-0, în care Louis Munteanu a marcat primele goluri în tricoul ardelenilor, atacantul a fost întrebat de ce a dat curs ofertei din Gruia, iar acesta nu s-a ferit să răspundă.
„Nu mă interesează FCSB! Nu am putut să merg acolo. Așa cum am mai spus, n-am vrut să merg acolo și asta a fost!”, declara Munteanu.
Gigi Becali, replică pentru Louis Munteanu: „E băiat deștept”
A doua zi după înfrângerea cu Sparta Praga, Gigi Becali a susținut o conferință de presă, iar, printre altele, patronul de la FCSB a vorbit despre alegerea lui Louis Munteanu, care a refuzat campioana României.
Finanțatorul roș-albaștrilor l-a felicitat pe atacantul CFR-ului pentru sinceritatea de care a dat dovadă, întrucât nu și-ar fi dorit ca acesta să semneze cu FCSB și să nu dea randamentul dorit.
„E băiat deștept. A zis 'nu mă duc acolo, îmi e frică de nea Gigi'. Bravo lui! Mi-a zis Chiodi (n.r.-Petro, impresarul jucătorului), 'băi, îi e frică de tine'. Mi-a zis și Gică (n.r.-Hagi), 'băi, pe ăla dacă îl cerți nu mai funcționează'. Ăla e fotbalist”, a declarat Gigi Becali.