Fotbal Intern· 2 min citire

Cum își motivează Mircea Rednic jucătorii: „Să bea două beri în loc de una, chiar și pe a treia”

Mircea Rednic

Mircea Rednic

Scris de Ion Gabriel Publicat: 22 sept. 2024, 18:49

Antrenorul celor de la UTA Arad, Mircea Rednic (62 de ani), a prefațat duelul cu Poli Iași, din Superliga României.

Rednic le dă voie jucătorilor să bea bere după meci

UTA Arad o întâlnește pe Poli Iași, luni, de la ora 18:00, în etapa a 10-a din Superliga României.

„În afară de Iliev, care nu a recidivat, dar a suferit o nouă ruptură musculară și va mai sta în jur de 6-8 săptămâni, a apărut și accidentarea lui Ravy Tsouka în acest meci. Are o ruptură, va lipsi 4-6 săptămâni.

Erau doi jucători importanți, în special Ravy Tsouka, care deja intrase în ritm. Am riscat cu el pentru că a avut niște probleme în cursul săptămânii și nu s-a antrenat primele două zile. Asta e fotbalul, implică foarte mult efort. Este și vina mea, pentru că trebuia să protejez jucătorii care au venit mai târziu și nu au prins perioada de pregătire.

Cornel Râpă abia așteaptă să intre. Câmpanu a răcit după meci și abia ieri a început antrenamentul cu echipa. Mă gândesc dacă îl voi lua în lot sau nu.

În rest, toată lumea este pregătită. Avem încă un meci acasă și ne dorim foarte mult să câștigăm, să spargem gheața și ghinionul din această perioadă. O victorie înseamnă foarte mult, înseamnă doar 4 puncte până la locul 6 și încă mai putem să ne atingem obiectivul.

E un melanj de limbi în vestiar. Nu există un lider care să scoată jucătorii la o bere după meci. Au fost o singură dată, iar atunci și-au dat palme (n.r. - la ziua lui Costache). Benga (n.r. căpitanul echipei) e superprofesionist, dar e mai moale. E preocupat mai mult de nutriție, de antrenamente.

Eu le-am spus jucătorilor că la alte echipe, indiferent de rezultat, după meci ieșeam în oraș. Să bea două beri în loc de una, chiar și pe a treia, dar să se oprească apoi”, sună doleanța tehnicianului de la UTA, față de unitatea echipei, care are de suferit.

Sunt sigur că lucrurile se vor schimba cu o victorie. Eu cred în lotul acesta. Îmi asum tot ce s-a întâmplat la echipă. Nu uitați, în urmă cu un sezon eram în aceeași situație”, a spus Rednic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News