Fotbal Intern· 2 min citire

Cum l-au transferat frații Ceaușescu pe Rică Răducanu la Steaua: ,,Mergeam la șpriț, venea la mine în curte''

rica-raducanu-8

rica-raducanu-8

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 feb. 2021, 09:36

Rică Răducanu a jucat pentru Steaua în sezonul 1978-1979, după ce mai întâi a evoluat pentru cei de la Sportul Studențesc la acea vreme.

Legendă a Rapidului, Rică Răducanu și-a propus să încerce o nouă experiență ți a ajuns să semneze cu Steaua prin intermediul fraților Ceaușescu.

Nicu Ceaușescu a discutat cu Valentin Ceaușescu, omul din spatele Stelei, iar lucrurile au decurs foarte rapid, Rică Răducanu semnând contractul cu echipa din Ghencea, pentru care a rezistat însă doar un sezon.

rica-raducanu

Fostul portar a dezvăluit cum a ajuns să fie foarte apropiat de frații Ceaușescu, dar și cum a ajuns să semneze cu Steaua, iar apoi să plece după doar un an.

,,Eram prieten bun cu el! (n.r.- cu Nicu Ceaușescu). Mergeam la șpriț, venea la mine în curte, mai beam cu Mircea Sandu, cu Kassai. La Sportul era alt stil, era altfel. Nu prea era cu rezultate sau oftică atunci când pierdeai. Cine putea să mă ia pe mine de la Rapid? I-am cerut lui Nicușor să mă bage la facultate, dar eu eram în clasa a 10-a. Le-am mai cerut și un apartament.

Nicușor Ceaușescu a vorbit cu Valentin că mă ia la Steaua. M-am dus acolo, m-a chemat generalul Coman. Îl știam. L-am luat cu „Să trăiești, tăticu’!”. „Ce vrei, mă?”. „Un grad mai ca lumea, că sunt înalt așa”. Eu nu știam gradele… „Ce grad, mă?”.

Rică Răducanu

„Mai cu stele, așa”. Mi-a dat locotenent major din prima. M-am dus acolo și n-a mers treaba. Era schimbare de generații și m-au dat la Reșița. Dar am fugit de acolo că era șopârla cu Mateianu. Îmi plăcea stilul de la Baia Mare, dar nu mai mergea nimica. Eu nu mai puteam să fug cu ei. Mă îngrășasem și nu mai puteam.'', a declarat Rică Răducanu pentru GSP.ro.

22 de meciuri a jucat Rică Răducanu pentru Steaua, după care s-a transferat la CSM Reșița.

233 de meciuri a jucat pentru Rapid în carieră și a mai adunat 61 de selecții la echipa națională.

Rica Raducanu portar

Citește și Reacție SAVUROASĂ a lui Rică Răducanu când a fost întrebat dacă stadionul din Giulești ar trebui să-i poarte numele

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News