Fotbal Intern· 2 min citire

Cum să refuzi Barcelona! Gică Popescu a explicat decizia lui Ianis Hagi

ianis hagi

ianis hagi

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 8 iul. 2019, 12:24

Cluburi mari din toate campionatele europene încearcă să obțină semnătura lui Ianis Hagi. Asaltat de oferte, fiul Regelui își permite să o refuze chiar pe Barcelona. Președintele Viitorului, Gică Popescu, a explicat decizia familiei Hagi. 

Ianis pleacă sigur în această vară, dar nu oricum. Și nu banii primează în ceea ce se preconizează a fi cea mai importantă afacere din fotbalul românesc.

Barcelona este dispusă să dea 15 milioane pentru mijlocașul român, dar vrea să-l împrumute imediat la Valladolid.

Spartak Moscova oferă 12 milioane și pare a avea cel mai tentat proiect sportiv pentru fiul Regelui.

Gică Popescu, președinte la Viitorul, a explicat decizia familiei Hagi privind clubul catalan.

Ianis bucurie

„Multe cluburi din Europa îl vor pe Ianis Hagi.  Au fost numeroase negocieri, cu echipe din toate campionatele. Nu s-a luat nicio hotarăre. Ianis e în vacanță, analizează toate ofertele și când va considera că e momentul potrivit, va alege. 

Eu vorbesc de oferte concrete, nu de povești. Sunt oferte scrise. Interesul e uriaș. Cred că nu e nicio presiune în a alege echipa.

Noi am vrut să luăm decizia la începutul acestei săptămâni, dar ieri am vorbit cu Ianis și cu Gică și am zis sa nu mai punem o dată limită. 

O să așteptăm și o să luăm decizia cea mai bună la momentul potrivit. Se poate întâmpla oricând. Suntem în negocieri zilnic.

Interesul lui Spartak Moscova este uriaș. 

hagi-popescu

Au existat discuții și cu Barcelona. Acum, proiectul sportiv pe care ni-l propune Barcelona nu e de interes! Dacă vine cu altă propunere tehnică, se poate schimba. Da, e vorba de împrumut și de dezvoltarea lui Ianis. Dar important este că există interes”, a declarat Gică Popescu la Pro X.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News