FCSB debutează în noul sezon al Superligii duminică, la ora 21:30, în deplasare, cu FC U Craiova 1948.
Damjan Djokovic a venit la FCSB cu gândul să devină campion al României a cincea oară
Meciul va avea loc la Târgu Jiu. În runda următoare, echipa roș-albastră primește, pe Stadionul Steaua, replica celor de la Dinamo.
Ajuns la vicecampioana României în această vară, mijlocașul croat Damjan Djokovic susține că a venit la formația bucureșteană cu gândul să câștige titlul și să se califice în grupele Conference League.
„Mi-a fost dor de entuziasmul de aici și abia aștept să înceapă sezonul, mi-au lipsit suporterii. Nu vreau să pun CFR într-o lumină neagră, dar aici este un club mare, cu mulți suporteri, mai ales că sunt mulți copii și asta te face să te bucuri ca fotbalist.
Îmi dau seama că toată lumea își dorește să câștigăm titlul după opt ani și sper că vom reuși asta cu multă muncă. Cu gândul acesta am venit și cu chef de performanță. Nu știu ce a lipsit până acum, au fost altele mai bune, sper ca anul acesta să fim noi mai buni.
Lupta pentru titlu cred că va fi ca anul trecut, CFR va fi acolo, și Farul, și Rapid, și Craiova mai ales, cam așa. Ar fi un vis să ne calificăm în grupe în cupele europene, pentru asta am venit, pentru că avem posibilitatea asta, dar va fi un drum lung”, a declarat el.
Djokovic a jucat de două ori la CFR Cluj. prima dată a făcut-o în sezonul 2014/2014, când a marcat 3 goluri în 27 de meciuri. ulterior, între 2017 și 2021, a bifat 90 de partide, înscriidn de 8 ori. Are în palmares 4 titluri (2018-2021) și 2 Supercupe ale României (2018 și 2020).