Formația Rapid a fost învinsă, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Superligii.
Nistor, declarații după Rapid - U Cluj
Înainte de startul jocului s-a ținut un minut de reculegere pentru Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului care a încetat din viață, miercuri, la vârsta de 28 de ani.
Revenit după o accidentare, Dan Nistor a fost introdus pe teren în repriza secundă, iar după meci a tras primele concluzii. Experimentatul jucător a lăsat de înțeles că a fost dorit în Giulești, dar n-a ajuns pentru că alte persoane s-au opus.
"Ne bucurăm că am putut să batem Rapidul pentru a treia oară în acest sezon. Eu cred că trebuia să câștigăm și meciul cu Dinamo și, în seara aceasta, altfel se discuta. Pentru noi era foarte important să câștigăm cele 3 puncte. Dinamo nu are voie în Europa.
Europa este departe încă. Abia s-a terminat turul. Mai sunt 15 puncte puse în joc. Clasamentul se va strânge și mai tare. Trebuie să ne ridicăm la nivelul rivalilor.
Îmi pare rău pentru cei de la Rapid. Am aici foarte mulți prieteni. Asta e viața. Unii pierd, alții câștigă. Am mai zis și o zic încă o dată: a fost o atmosferă superbă în această seară.
Am luat și un tricou, dacă nu am reușit să joc în tricoul Rapidului, am făcut schimb cu Keita și îi mulțumesc pe această cale.
Am avut această oportunitate, dar mă bucur că am ajuns la U Cluj. Am avut oportunitatea, dar alte persoane nu m-au dorit, nu știu cine, eu le-am demonstrat că sunt bun", a declarat jucătorul.