Meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB, din etapa a 14-a a Ligii 1, s-a terminat cu victoria oaspeților, scor 2-0.
Partida a fost decisă de dubla lui Dennis Man, reușită în minutele 29 și 55.
La finalul jocului, Dan Nistor, mijlocașul oltenilor, a recunoscut superioritatea adversaruluii din derby. Acesta spune că echipa sa nu și-a mai putut reveni în meci mai ales după ce a primit al doilea gol, imediat după pauză.
Nistor spune că scorul putea să fie mult mai mare, dar totodată nu crede că există un complex în fața celor de la FCSB. Cu toate astea, mijlocașul din Bănie se gândește deja la următorul meci din campionat, un alt derby, cu CFR Cluj, unde echipa speră să obțină cel puțin un punct.
„Am avut acele două ocazii destul de mari, apoi ne-au marcat acel prim gol. Al doilea gol ne-a debusolat, iar scorul putea să fie mult mai mare, la cum s-a jucat în repriza a doua. FCSB a meritat victoria! Anul trecut am câștigat cu FCSB, scor 2-1, trebuie să muncim mai mult, să lăsăm capul jos și să mergem mai departe.
Trebuie să ne calificăm în play-off, iar apoi vrem să câștigăm campionatul. Trebuie să mergem la Cluj-Napoca să scoatem punct sau puncte, iar apoi o să vedem ce se va întâmpla. Va fi un meci greu, dar sper să repetăm ceea ce am făcut anul trecut acolo și să câștigăm.”, a mai spus Nistor la finalul jocului.
După jocul pierdut cu FCSB, echipa olteană a coborât din nou pe locul 2 în clasament, la 2 puncte în spatele liderului, care are acum 33 de puncte. Craiova are un singur punct avantaj față de CFR Cluj, cu care se va duela în ultima etapă de campionat.