Dinamo s-a impus fără emoții cu Poli Iași, scor 3-0, iar Dan Nistor (30 ani) a vorbit despre meci și a explicat ce îl deranjează.
Mijlocașul a vorbit despre antrenorul echipei, Mircea Rednic. Acesta este de părere că ''Puriul'' a făcut minuni la echipă, iar în următoarele meciuri formația din Ștefan cel Mare va arăta diferit. Nistor a explicat că s-a simțit deranjat de declarația lui Florin Răducioiu, care a spus despre clubul alb-roșu că: ''Sunt numai belgieni, francezi, practic e o echipă străină. Internaționale Dinamo o putem numi. Pentru că nu știu dacă mai sunt români.”
"Nea' Mircea are bagheta magică la dânsul. Chiar zilele trecute am văzut foarte multe critici, că au venit 14 jucători, că echipa se numește Internațional Dinamo și mai știu eu cum. Nu cred că își au locul astfel de discuții. E păcat că foști dinamoviști spun acest lucru. Noi sperăm să demonstrăm că se înșeală. Vă zic și a zis și nea Mircea, o să vedeți un alt Dinamo. Cred că din acest meci ați văzut un alt Dinamo. Eu așa consider." a declarat Dan Nistor după victoria cu Poli Iași.
Căpitanul lui Dinamo nu a rămas indiferent la suportul acordat de cei aproape 3.000 de fani prezenți pe stadion. "Chiar nu mă așteptam și chiar țin să le mulțumesc pe această cale." a fost mesajul lui Nistor.
În următoarea etapă, formația din Ștefan cel Mare se va deplasa la Sfântu Gheorghe. ''Câinii'' o vor întâlni pe Sepsi, locul 5 din clasamentul Ligii 1.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News