“U” Cluj-Napoca a obținut, in extremis, un punct la Galați, cu Oțelul, egalând din penalty în minutul 90+1.
„De la prima etapă a tot fost înlocuit”, le-a transmis Dan Nistor celor care-i cer lui Anton Petrea să plece
Golul a fost marcat de Dan Nistor. La finalul partidei, jucătorul s-a referit la faptul că suporterii clujeni prezenți la meci au cerut, din nou, demisia antrenorului Anton Petrea.
„De la prima etapă a tot fost înlocuit antrenorul nostru. Văd că nici până acum nu a fost înlocuit și probabil că nici nu va fi înlocuit. Nu trebuie să plecăm urechea”, a spus el.
Mijlocașul recunoaște că obiectivul fusese câștigarea tutror celor 3 puncte puse în joc. „A fost un meci greu, un meci de luptă, ne bucurăm că am câștigat și acest punct. Am venit cu alte gânduri aici, dar nu am reușit să câștigăm cele trei puncte.
Astăzi, de bine, de rău, am luat un punct. Atât s-a putut astăzi. Sperăm ca în meciurile viitoare să acumulăm mai multe puncte, pentru că avem prea puține. Trebuie să dăm tot ceea ce e mai bun pentru echipă, pentru a ajuta clubul”, a mai precizat Nistor.