Dan Nistor a declarat, după finala Cupei României, că ar fi meritat să fie jucătorul meciului. Premiul a fostg câștigat de jucătorul Astrei, Valentin Gheorghe.
"Meritam victoria în primele 90 de minute, am dominat jocul. Din păcate ne-am relaxat puțin, dar e bine că ne-am revenit și am câștigat. Știam că Astra are echipă bună, îmi pare rău că au retrogradat, am mulți prieteni acolo. Băiatul meu mi-a spus că dacă nu marchez, nu mai am ce căuta acasă, așa că la asta m-am gândit înainte de a șuta.
Cred că meritam să fiu omul meciului, am dat un gol și două pase de gol, poate trebuia să dau două goluri și două pase de gol. Asta e, așa au decis oamenii, premiul a mers la altcineva. Parcă întineresc, am 33 de ani, sunt ca vinul, mă bucur că pot alerga și pot ajuta echipa. Va fi frumos că în Craiova sunt două echipe, una care a promovat și alta care a câștigat Cupa", a declarat Nistor la Digisport.
CS U Craiova a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Astra Giurgiu, cu scorul de 3-2, într-un meci disputat sâmbătă seară, pe arena “Ilie Oană”, din Ploiești.