Formația CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 6-0, echipa Gloria Buzău, în etapa a 30-a, ultima a sezonului regulat al Superligii.
„Și Munteanu a fost criticat”, amintește tehnicianul
Golurile au fost marcate de Munteanu ‘4 (penalti), ‘7, ’72 (penalti), Kamara ’20, ’49 și Păun ’77.
„Hai să fim serioși. Unde eram acum 2-3 luni și ce probleme erau pe aici. Uitasem să antrenez, ăia erau proști (n.r. jucătorii CFR-ului)... nu mai contează că acum am fost aplaudat. Acum două luni uitasem să antrenez. Hai să fim realiști! Mă bucur și eu două ore că sunt pe primul loc.
Să nu uităm și Munteanu ce a fost și cât de criticat am fost că la mine nu joacă și nu face. E golgheter cu 20 de goluri și văd că meci de meci dă goluri. E numai meritul lui, dar poate 1% îl ajută și antrenorul să facă ce trebuie.
Important e ca jucătorii să rămână modești și să muncească. Asta face Munteanu acum și îl văd favorit la convocarea la națională și favorit să fie titular la primul meci. Acum trebuie să demonstreze și în primul meci din play-off”, a spus Dan Petrescu, la final.