Campioana României, CFR Cluj, și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor. El a recunoscut că ar dori să antreneze Chelsea, chiar și dacă ar fi pentru o scurtă perioadă de timp. „Să mă dea afară a doua zi. Mi-aș îndeplini visul”, a spus el.
„Mi-aș dori să antrenez Chelsea și a doua zi să mă dea afară. Mi-aș îndeplini visul”, a spus Dan Petrescu
CFR Cluj va întâlni în primul tur al Ligii Campionilor Pyunik FC, campioana Armeniei. Meciul tur va avea loc în deplasare pe 5 sau 6 iulie. Returul este programat o săptămână mai târziu, la Cluj-Napoca.
„Noi vrem să câștigăm pentru că așa e normal. Când era Alex Ferguson la Manchester United ce îl mai motiva? Trebuia să câștige și în Europa. Vă dați seama că și eu mi-aș dori să câștig Champions League, dar nu sunt la Manchester United. Nu am același buget.
Nu se știe dacă ajung la Chelsea, posibil, Doamne ajută! Dar, în momentul de față, ne gândim la Europa. Mi-aș dori o zi să antrenez Chelsea și a doua zi să mă dea afară. Mi-aș îndeplini visul”, a spus Dan Petrescu, la Antena Sport.
„Rapid se poate lupta la titlu, în opinia mea”, a precizat Dan Petrescu
Tehnicianul s-a referit și la viitoarea ediție de campionat. El consideră că Rapid, Petrolul, “U” Cluj și Sepsi pot fi surprizele plăcute ale campionatului. „Anul ăsta ar trebui să fie mult mai bine, ca spirit.
Să nu uităm că anul ăsta campionatul va fi mult mai greu. Mult, mult mai greu și mai competitiv, ceea ce e bine pentru România. Au venit echipe care vor aduce spectatori, vor aduce fotbal, vor aduce luptă mai mare.
Și aici mă refer la Rapid, care se poate lupta la titlu, în opinia mea. Anul ăsta au stadion nou. Petrolul, U Cluj, două echipe care umplu stadionul. Și Sepsi, cu lotul și antrenorul pe care îl are, se poate bate la titlu.
Cred că va fi un campionat mult mai echilibrat și mult mai greu pentru toți”, a mai declarat Dan Petrescu.