Dan Petrescu a spus de ce nu l-a salutat pe Gheorghe Hagi! Ce l-a deranjat pe antrenorul campioanei

Dan Petrescu
CFR Cluj a fost învinsă în deplasare, de Farul, cu 0-1, și este pe Locul 2, la 4p de lider, dar ar putea fi depășită și de FCSB, dacă nu pierde în Giulești.
„S-au dat 5 minute de prelungire și s-au jucat 30 de secunde”, spune Dan Petrescu
La finalul partidei, antrenorul oaspeților, Dan Petrescu, a plecat imediat la cabine fără să-l mai salute pe managerul Farului, Gheorghe Hagi.
La conferința de presă de după meci, el a explicat de ce a avut o astfel de reacție. „Cu Gică sunt prieten, l-am lăsat să se bucure. Eu am fost foarte supărat, ei se bucurau.
Singurul reproș (n.r. – pentru arbitru) este că s-au dat 5 minute de prelungire și s-au jucat 30 de secunde. Nu s-a jucat fotbal deloc.
Și eu am bătut 3-0 aici și nu a venit să mă salute, Gică era supărat, dar m-a sunat a doua zi. E prietenul meu pe viață, mâine îl sun și-l felicit”, a spus Petrescu.
El s-a referit și la meciul propriu-zis. „Nu e bine deloc pentru noi, e prima înfrângere în play-off, e clar că suntem foarte supărați.
O primă repriză echilibrată, a doua au început-o mai bine, au dat gol. Iar nu ne-au ajutat liniile, orice decizie VAR se ia, e împotriva noastră. Nu e anul nostru. Nu vreau să comentez dacă a fost sau nu.
Farul a meritat victoria, nu am ce să le reproșez băieților. Farul e favorită, mai sunt 5 meciuri, trebuie să ne concentrăm. A fost o greșeală în lanț la gol, noi nu jucăm la ofsaid. De mult nu am luat un gol atât de ușor”, a spus Dan Petrescu.
„Nu e așa ușor fără Deac și Camora, oricine ar fi antrenor”, recunoaște Dan Petrescu
Tehnicianul crede că altfel ar fi stat lucrurile dacă ar fi avut la dispoziție toți jucătorii. „Dacă pierd, trebuie să-mi reproșez foarte multe, normal. Eu am pregătit echipa, dar au fost condiții mai deosebite.
Doi jucători au fost în Serbia, Boateng nu prea s-a antrenat, Deac și Camora, accidentați. Nu sunt scuze, dar nu e așa ușor fără Deac și Camora, oricine ar fi antrenor.
Nu avem de unde să scoatem alți jucători. Eu sunt convins că dacă vom reuși să câștigăm următorul meci, vom reintra în cărți.
De pe bancă s-a văzut clar de tot penalty-ul, apoi am înțeles că (n.r. – fundașul Farului) a lovit mingea. Nu am văzut reluările, nu vreau să comentez.
E bătaie pentru primele trei locuri, va fi până la final. Nu vorbesc după meci! Niciodată! Întâi trebuie să revăd meciul, apoi vorbesc cu jucătorii”, a spus Petrescu.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























