Fotbal Intern· 2 min citire

Dan Petrescu are deja înlocuitor pe banca CFR-ului! Cine ar putea să antreneze în Gruia

Dan Petrescu are deja înlocuitor pe banca CFR-ului! Cine ar putea să antreneze în Gruia

Dan Petrescu are deja înlocuitor pe banca CFR-ului! Cine ar putea să antreneze în Gruia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 nov. 2020, 13:33

Dan Petrescu a anunțat că își dorește încetarea contractului cu campioana României, CFR Cluj, după ce a adus în Gruia trei titluri.

După cererea lui Petrescu, șefii de la Cluj s-au mișcat detul de repede și i-au găsit înlocuitor deja antrenorului român.

În cazul în care pleacă ,,bursucul'', la CFR Cluj ar putea ajunge un italian. Leonardo Simplici ar fi numele noului potențial antrenor de la campioana României, ale de patronul Neluțu Varga.

Semplici CFR

Acesta a antrenat-o pe SPAL în Serie A, iar acum este liber de contract și ar putea ajunge să antreneze și în România.

Italianul a antrenat-o pe SPAL timp de șase ani, dar a fost demis în februarie, după ce echipa ajunsese pe ultimul loc în Serie A, iar următoarea destinație ar putea fi CFR Cluj, potrivit seriebnews.com.

Antrenorul ar mai fi și pe lista celor de la Torino și Monza, dar România l-ar tenta mai mult. Rămâne totul de văzut dacă Dan Petrescu va pleca totuși de la CFR Cluj.

,,Am crezut că lucrurile s-au calmat pentru meciul ăsta, și din partea noastră, a conducerii, dar și a lui Dan. Credeam că vom face un meci bun. La un 1-0 pentru Roma eram încântat, nu aveam nicio problemă. Campionatul abia a început, nu e o catastrofă. Putem încă. Totul este ca Dan Petrescu să fie decis și să lupte pentru această echipă.

stefan-gadola-cfr-cluj

Pentru mine e un antrenor extraordinar, poate cel mai harnic pe care l-am văzut. Sigur, și noi îi putem oferi ceea ce putem. Există pretenții, e normal. Am avut și alți antrenori care doreau, dar au înțeles ce se poate” a spus Ștefan Gadola, unul din acționarii CFR-ului, potrivit as.ro.

Citește și Simona Halep îl urmează pe George Țucudean în afaceri! 500.000 de euro a investit până acum

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News